Inscrie-te

  • informaţii utilizator
  • Confirmare
    • TERMENI ȘI CONDIȚII GENERALE de utilizare a platformei COLOSUS

      Status: Octombrie 2020 Versiunea: 0001
       

      Licitatia Colosus SRL

      Cod unic de inregistrare fiscală: RO 28535403

      Numar de inreg. In Registrul Comertului: J30/490/2011
       

      Adresa
      Bulevardul Muncii, Nr. 36
      400641 Cluj-Napoca

      Județul Cluj

      România

      1. Definiții și termeni

      Prezentul document (împreună cu toate documentele menţionate în acesta) stabileşte termenii şi condiţiile care guvernează utilizarea site-urile website-ului www.colosus.ro sau www.colosusauctions.com. Termenii si conditiile generale prevăzute în continuare se vor aplica tuturor licitațiilor organizate de Licitatia Colosus SRL și pot fi modificate oricând de către aceasta.

      Colosus:

       

      Termeni și condiții:

      Eveniment de licitație Onlive:

      Ofertant / cumpărător: 

       

       

      Furnizor / vânzător

      Platformă:

      Website:

      Echipament: 

      Contract de vânzare:

      Licitatia Colosus S.R.L., administratorul website-urilor www.colosus.ro sau www.colosusauctions.com

      Acești termeni și condiții generale aplicabile ofertantului / cumpărătorului.

      O combinație între o licitație online și un eveniment de licitație live organizat de Licitatia Colosus S.R.L.

      Ofertantul este partea care se oferă să cumpere și care, în momentul în care oferta acestuia este declarată câștigătoare în vederea achiziționării bunului în cadrul evenimentului Onlive, devine Cumpărător.

      Partea care își oferă echipamentul spre a fi vândut la licitație

      www.colosusauctions.com

      www.colosus.ro sau www.colosusauctions.com

      Utilaje și accesorii noi și second-hand

      Contract de vânzare încheiat între furnizor/vânzător și Colosus

       

      Accesul si utilizarea website-ului www.colosus.ro si www.colosusauctions.com se face conform regulilor din termenii si conditiile de mai jos. Utilizarea site-urilor sus mentionate în vederea achiziției de echipamente în cadrul evenimentelor de licitație Onlive de pe platformă, presupune implicit acceptarea acestor termeni si conditii, cu toate consecintele aferente.

      Prin marcarea căsuței ”Accept termenii și condițiile de utilizare a platformei Colosus” ofertantul/cumpărătorul consimte că a citit, înțeles și acceptat termenii și condițiile platformei Colosus pentru ofertant / cumpărător, atât în ceea ce privește clauzele standard, cât și clauzele neuzuale și recunoaste  forța juridică a acestor termeni și condiții.


      2. Dispoziții generale

      2.1. Evenimente de vânzare, valoarea juridică a Termenilor și Condițiilor

      2.1.1. Colosus este o casă de licitații în care echipamentele sunt cumpărate și vândute în cadrul unui eveniment de licitație OnLive, iar în acest scop sunt prestate o serie de servicii de către Colosus.

      2.1.2. Acești termeni și condiții (denumiți în continuare termeni și condiții) sunt aplicabile pentru toate evenimentele de licitații OnLive organizate prin intermediul platformei. Aceștia se aplică în special relațiilor juridice dintre Colosus și ofertant/cumpărător, evenimentelor de licitație OnLive, precum și tuturor celorlalte acorduri de vânzare realizate de Colosus pentru echipamente și pentru rundele de ofertare. În plus, aceștia se aplică și în relația dintre furnizor/vânzător și ofertant/cumpărător.

      2.1.3. Ofertantul / cumpărătorul recunoaște valoarea juridică a acestor termeni și condiții la înregistrarea sa inițială pe platforma Colosus. De asemenea:

      • cunoaște dreptul acestuia de a obține, în orice moment, informații despre termenii și condițiile afișate pe site,

      • ia la cunoștință că art. 2.1.3. e aplicabil prin înregistrarea în cadrul platformei www.colosusauctions.com

      • cunoaște faptul că, orice modificări apărute vor fi aduse în atenția vânzătorilor și cumpărătorilor, în același mod.


      2.2. Statutul juridic

      Colosus este persoană juridică română, Licitatia Colosus S.R.L.. Colosus vinde echipamentele licitate în cadrul evenimentelor OnLive. Colosus încasează prețul de achiziție plus taxele de licitație, în nume propriu.

      2.3. Înregistrare, autorizare și activare

      2.3.1 Înregistrarea și autorizarea ca ofertant / cumpărător      
      Pentru a utiliza serviciile Colosus, ofertantul / cumpărătorul trebuie să se înregistreze și să își activeze contul pe platformă pentru fiecare licitație la care ofertantul / cumpărătorul dorește să participe și să liciteze. Nu există garanția acceptării cererii de înregistrare. Cererea de înregistrare este gratuită și se realizează prin furnizarea de informații complete despre datele solicitate de Colosus. Doar reprezentanții legali ai companiilor sunt autorizați să participe la evenimentele de licitație OnLive. Ofertantul / cumpărătorul trebuie să se înscrie prin completarea informațiilor solicitate și să se înregistreze înainte de a participa la prima licitație, prin aceasta trebuie să facă dovada statutului său de reprezentant legal. Cumpărătorul are dreptul să achiziționeze bunuri în cadrul evenimentului OnLive exclusiv pentru compania pe care o reprezintă, fiind interzisă achiziția de către o persoană fizică.

      2.3.2. Autorizarea participării
      Ofertantul / cumpărătorul primește autorizarea de a participa la evenimentele de licitație OnLive de la Colosus, cu acceptarea cererii sale de înregistrare, ulterior atribuindu-se un număr de ofertant.
      2.3.3. Deptul Colosus de a refuza și/sau retrage autorizația
      Autorizația va fi refuzată sau retrasă dacă este îndeplinită cel puțin una din următoarele condiții:

      • Furnizarea de informații false la înregistrare,
      • Abuzuri aduse serviciilor prestate de Colosus,
      • Încălcarea drepturilor terților,
      • Aducerea de prejudicii și împiedicarea capacității funcționale a Colosus,
      • Încalcarea obligațiilor contractuale,
      • În cazul intervenirii unui litigiu  între părți,
      • Încălcări ale termenilor și condițiilor,
      • Obiecții cu privire la acești termeni și condiții și/sau a modificărilor aduse acestora,
      • Intrarea ofertantului / cumpărătorului în procedură de insolvență/faliment.


      2.4. Dreptul Colosus de a solicita în orice moment dovezi cu privire la activitatea comercială  a ofertantului

      Ofertantul / cumpărătorul are obligația de a informa Colosus fără întârziere asupra modificărilor ce apar ulterior procedurii de înregistrare, prin prezentarea unei copii a actelor care au suferit modificări precum și cu privire la revocarea împuternicirii/procurii prezentate.


      2.5. Participarea la evenimentele de licitatie ONLive

      Pentru a participa la evenimentele de licitație OnLive, ofertantul / cumpărătorul trebuie să se înregistreze pe platformă prin definirea un nume de utilizator și o parolă pentru identificarea.

      Ofertantul/Cumpărătorul declară că înțelege că va evita definirea numelui de utilizator sub forma unei adrese de e-mail sau de internet, și că acesta nu trebuie să încalce drepturile terților și standardele de decență publică. Ofertantul / cumpărătorul este responsabil pentru orice eventuală utilizare greșită a parolei.


      2.6. Activarea contului

      2.6.1. Ofertantul / cumpărătorul autorizat de către Colosus trebuie să activeze contul pentru a putea participa la licitațiile desfășurate ONlive.

      2.6.2. După ce ofertantul / cumpărătorul s-a înregistrat pe platformă, el trebuie să își activeze contul în cazul în care dorește să participe la un evenimentele de licitație OnLive, prin plata unei garanții, după cum urmează:.

      Numai ofertanții autorizați pot să își activeze contul.

      Este necesară plata unei garanții pentru activarea contului, valoarea garanției este de 1000 EURO pentru conturile autorizate ale persoanelor juridice române. Valoarea garanției pentru conturile autorizate ale persoanelor juridice care se află în afara teritoriului României este de 1000 de euro.

      Garanția trebuie plătită cu 12 ore înainte de începerea licitației.

      Cu un cont activ, ofertantul / cumpărătorul poate să liciteze la unul sau mai multe echipamente listate la licitație.

      Cumpărătorul / ofertantul trebuie să își activeze contul pentru fiecare eveniment de licitație OnLive la care dorește să participe, activarea nu este valabilă pentru alte evenimente de licitații OnLive organizate de Colosus, ci doar pentru evenimentul pentru care a fost activat.

      Garanția plătită va fi rambursată dacă ofertantul / cumpărătorul nu a avut oferta declarată câștigătoare. Suma va fi rambursată în termen de 5 zile lucrătoare, prin transfer bancar în contul IBAN al cumpărătorului / ofertantului declarat la înregistrare.

      Dacă ofertantul / cumpărătorul este câștigătorul unui lot în cadrul licitației, garanția pe care a plătit-o pentru a-și activa contul va fi considerată ca avans la factura emisă pentru echipament.

      Dacă ofertantul / cumpărătorul câștigă mai multe loturi în timpul evenimentului, garanția va fi considerată avans pentru primul echipament, în ordinea în care au fost scoase la licitație în cadrul evenimentului de licitație ONlive. În cazul în care valoarea garanției este mai mare decât valoarea totală a facturii ce urmează a fi emise către ofertant / cumpărărtor, diferența va fi restituită acestuia.

      • În cazul în care ofertantul / cumpărătorul încalcă prevederile contractuale și acesta are de plătit taxa de penalizare privind neîndeplinirea contractului, garanția va fi considerată ca avans pentru taxa de penalizare.

      2.7. Anularea înregistrării

      Ofertantul / cumpărărtorul are în orice moment dreptul de a-și anula contul, trimițând un e-mail la office@colosus.ro, iar contul va fi consifderat ca fiind anulat din acel moment.


      2.8. Utilizarea serviciilor
      Ofertantul / cumpărătorul trebuie să utilizeze serviciile Colosus în conformitate cu scopul prevăzut de către acesta. Colosus își poate extinde sau limita serviciile în orice moment.
       

      2.9. Date
      2.9.1 Protecția datelor

      Colosus are dreptul să colecteze, să stocheze, să proceseze și să utilizeze date cu caracter personal în propriile scopuri interne. În acest sens, Colosus va respecta, în special, dispozițiile Regulamentului general privind protecția datelor (legislația UE).

      2.9.2 Utilizarea datelor stocate

      Colosus are dreptul de a stoca datele și detaliile implicate în procesul vânzării, având dreptul:
      • să utilizeze și să publice, în scopul beneficierii de către ofertant / cumpărător a serviciilor puse la dispoziție de către Colosus, în măsura în care acest lucru este necesar pentru utilizarea acestor servicii.
      • de a le transmite părților de la care provine echipamentul supus vânzării.

      • de a le transmite terților, în măsura în care acest lucru este absolut necesar pentru protejarea intereselor legitime ale terților sau pentru a fi în interesul public, de ex. dacă sunt necesare la clarificarea unei utilizări eronate a casei de licitații sau la afirmarea generală a drepturilor legale.
      • sa utilizeze datele despre vânzări, echipamente, pașii de ofertare și prețurile echipamentelor, pentru propriile statistici și analize.

      2.9.3. Anularea înregistrării și recuperarea datelor

      În cazul în care ofertantul/cumpărătorul solicită anularea înregistrării, acesta are dreptul la ștergerea datelor cu caracter personal, stocate, cu excepția cazului în care Colosus încă mai folosește aceste date în derularea contractelor.

      2.9.4. Informații/imagini

      Datele / imaginile puse la dispoziție de către Colosus nu pot fi utilizate de cumpărător fără acordul prealabil scris din partea Colosus.

       

      2.10. Utilizarea datelor de contact și a adreselor

      Este interzisă utilizarea datelor de contact și a adreselor, de către ofertant / cumpărător, precum și utilizarea oricărui alt conținut de pe site-ul web al Colosus,


      3. Condiții ale licitațiilor

      3.1. Desfășurarea licitațiilor

      3.1.1 Eveniment de licitație OnLive

      Licitația OnLive reprezintă o licitație care se desfășoară în mediul online Licitația este transmisă în timp real pe site-ul web Colosus. În timpul licitației, un ofertant / cumpărător are posibilitatea să liciteze numai după ce s-a înregistrat și conectat în mod corespunzător cu numele de utilizator și parola contului propriu, cont care trebuie activat pentru respectivul eveniment de licitație ONlive. Licitarea prin interacțiune directă, cu personele care găzduiesc licitația, în timpul desfășurării acesteia nu este posibilă și nu este permisă. Pentru a participa, ofertantul / cumpărătorul va utiliza propriile dispozitive (mobile), Colosus nu va furniza dispozitive (mobile) la locație.

      3.1.2 Accesul la evenimentul Onlive

      Fiecare ofertant / cumpărător care deține un cont autorizat și care și-a activat contul pentru o anumită licitație Onlive, poate participa la acea licitație OnLive. Colosus va transmite câte o notificare fiecărui cont care a fost activat corespunzător.

      3.1.3 Data și ora licitației

      Informațiile cu privire la data și ora la care se vor desfășura licitațiile OnLive vor fi anunțate pe site-ul web al Colosus, cu cel puțin 7 zile înainte de eveniment.

      3.1.4 Loturi de echipamente și informații

      Informațiile specifice despre fiecare echipamente sunt publicate pe site-ul web, distinct pentru fiecare lot în parte. În cazul în care licitatorul constată, în timpul licitației, neconcordanțe între echipamentele fizice și informațiile descrise pe site-ul web furnizate de către Vânzător, acesta va comunica explicit aceste neconcordanțe în timpul licitației.

      3.1.5 Raportul tehnic

      Raportul tehnic al echipamentului realizat de Colosus și/sau evaluarea de specialitate, dacă există, realizată de terți cu expertiză în domeniu, vor fi disponibile pe site-ul web al Colosus.  În cazul neconcordanțelor care pot apărea în descrierea generală a echipamentului, detaliile și datele raportului tehnic cu privire la starea de funcționare, sunt cele relevante pentru conținutul și scopul ofertei de achiziție.

      3.1.6 Actualizarea datelor

      Ultima actualizare a informațiilor de pe platformă va fi încărcată în după-amiaza zilei precedente organizării evenimentului. Actualizarea va putea fi accesată pe site pentru fiecare lot separat. Lista conținând cele mai recente actualizări pe platformă va fi citită de către licitatori în timpul licitației.
      3.1.7 Ordinea echipamentelor

      Echipamentele care urmează a fi licitate vor fi, de regulă, prezentate și scoase la licitație în ordinea listării lor pe platformă. Colosus are dreptul să schimbe ordinea de prezentare a echipamentelor precum și să elimine anumite echipamente de pe platformă în timpul licitației.

      3.1.8 Durata rundei de ofertare      
      Fiecare rundă de ofertare a evenimentului de licitație ONLive are o durată specificată anterior. Durata fiecărei runde de licitație ONLive depinde de numărul de oferte. Cu toate acestea, Colosus își rezervă dreptul de a scurta sau prelungi această durată sau de a opri rundele de ofertare a evenimentului de licitație OnLive, chiar și fără a declara oferta cuiva ca fiind câștigătoare.

      3.1.9 Licitarea și oferta câștigătoare

      Ofertantul / cumpărătorul are posibilitatea de a licita în timpul fiecărei runde de ofertare. În cadrul evenimentul de licitație ONlive ofertarea se realizează prin click/ apăsarea unui buton. Ofertele odată depuse nu mai pot fi retrase. Prin licitare se înțelege plasarea ofertei și intenția de cumpărare pentru respectivul echipament. În cazul în care se licitează în ultimele 5(cinci) minute ale rundei de ofertare, licitația pentru acel utilaj se prelungește cu câte încă 5(cinci) minute peste timpul alocat. Runda de ofertare se încheie dacă în cele 5(cinci) minute nu se depune o ofertă nouă. La finalul rundei de ofertare, ofertantul cu cea mai mare ofertă va câștiga licitația și astfel, se consideră perfectat contractul privind vânzarea/cumpărarea echipamentului licitat, la prețul ofertat. 

      3.1.11 Moneda și pasul de ofertare
      a) Moneda în care se va desfășura evenimentul de licitație ONlive este Euro.

      b) Valoarea ofertei pentru fiecare etapă de licitare este de 50 €, 100 €, 250 €, 500 €, 1000 €, 2500 €, 5000 €, 10000 €, 25000 €, acestea fiind stabilite de Colosus.

      c) Colosus va emite factura către ofertant / cumărător pentru echipament și contravaloarea serviciile prestate în LEI.

      3.1.12 Reguli privind ofertarea
      Este interzis ca un ofertant / cumpărător să depună mai mult de o ofertă în cadrul aceluiași eveniment Onlive de licitație / rundă de ofertare, folosind conturi de utilizator diferite.
      3.1.13 Contractul de vânzare (1)

      Astfel cum s-a reglementat la art. 3.1.10. teza finală, contractul de vânzare-cumpărare dintre Colosus și Ofertant/Cumpărător se consideră ca fiind încheiat la momentul declarării ofertei celui din urmă ca fiind câștigătoare, nefiind necesară efectuarea altor formalități.
       

      3.1.14 Anularea tranzacției

      În situația în care Vânzătorul încalcă prevederile contractului de vânzare perfectat cu Colosus, încălcare care va conduce la încetarea contractului, Colosus își rezervă dreptul de a anula respectiva tranzacție, oricând în intervalul cuprins între semnarea contractului de vânzare semnat cu Vânzătorul  și până la predarea echipamentului.


      3.2 Prețul de cumpărare, taxe și tarife

      3.2.1 Oferta câștigătoare

      a) Oferta câștigătoare obligă Ofertantul / Cumpărătorul să plătească prețul ofertat și acceptarea achiziției imediate a echipamentului.

      b) Colosus va emite, în termen de 1 zi lucrătoare de la evenimentul de licitație OnLive, o factură proforma către cumpărător, pe o valoare în Lei egală cu cea a ofertei câștigătoare în Euro. Plata se va face in LEI, la cursul de vanzare al Bancii Transilvania din ziua evenimentului de licitație OnLive, cu excepția cazului când ofertantul este persoană juridică străină, care va putea plăti conform art. 3.2.2..

      c) Factura proforma va conține prețul de achiziție al echipamentului, plus o taxă de tranzacție reprezentând o cotă procentuală din prețul de achiziție. Plata facturii proforme va fi efectuată în termen de 3 zile de la emiterea facturii proforme de către Colosus. În cazul în care Ofertantul/Cumpărătorul nu achită contravaloarea facturii proforme în termenul stabilit la art. 3.2.1. lit. c), Colosus îi transmite o notificare de plată, prin care îi pune în vedere  Ofertantul/Cumpărătorul să achite contravaloarea facturii în decurs de 24 de ore.

      d) În termen de 4 zile lucrătoare de la confirmarea încasarii, Colosus va emite ofertantului / cumpărătorului factura fiscală.


      3.2.2 Modalitate de plată
      Plata va fi efectuată prin transfer bancar. Persoanele juridice române vor realiza plata în Lei, persoanele juridice străine pot plăti atât în Lei cât și în Euro.

      3.2.3 Transfer de proprietate

      Transferul de proprietate asupra echipamentului se realizează doar dupa plata integrală și emiterea facturii fiscale.

      În ceea ce privește contractul de vânzare dintre Colosus și Vânzător, Colosus este obligat să cumpere echipamentul după evenimentul de licitație ONlive pentru o sumă egală cu valoarea ofertei câștigătoare.

      Vânzătorul este obligat să efectueze transferul de proprietate către Colosus prin emiterea unei facturi fiscale. Colosus plătește Vânzătorului doar în momentul în care a încasat plata completă aferentă facturii proforme de la Ofertant / Cumpărător. Dacă Colosus nu încasează integral valoarea proformei în termen de 3 zile lucrătoare de la trimiterea acesteia, Ofertantul / Cumpărătorul este considerat ca fiind incapabil să plătească.

      3.2.4 TVA și alte taxe

      A. Toate prețurile de pe site-ul web și din cadrul evenimentului de licitație ONLive nu includ TVA.
      B. Taxa de tranzacție va fi calculată pe baza prețului de achiziție fără TVA.

      C. Toate taxele percepute de către Colosus sunt fără TVA.

      D. Ofertantul / Cumpărătorul este răspunzător pentru toate celelalte taxe și tarife aplicabile, taxe adăugate și taxe de înregistrare, cu excepția cazului în care Colosus specifică altfel.

      3.3. Deblocare

      În cazul în care Ofertantul / Cumpărătorul achiziționează mai multe echipamente la un singur eveniment de licitație ONlive, Colosus are dreptul de a permite ridicarea și preluarea echipamentelor numai după ce plata a fost integral încasată pentru toate echipamentele cumpărate de la evenimentul de licitației ONlive.

      3.4. Recepția echipamentului

      3.4.1 Ridicarea echipamentului

      Ofertantul / Cumpărătorul se angajează să ridice echipamentul, care a fost cumpărat în cadrul evenimentului de licitație OnLive, de la locația Vânzătorului în termen de cinci (5) zile lucrătoare de la primirea notificării privind adresa la care se află echipamentul. Această notificare va fi trimisă de către Colosus în momentul în care Colosus a primit plata integrală a facturii proforme, compusă din prețul de achiziție al echipamentului și taxa de tranzacție și, în plus, a primit factura fiscală de la Vânzător. Pentru o perioadă de 5 zile lucrătoare de la data emiterii notificării, Colosus nu percepe nicio penalizare pentru neridicarea echipamentului de la locația indicată de Vânzător. În cazul în care ofertantul / cumpărătorul nu ridică echipamentul în termen de cinci (5) zile lucrătoare după ce a primit notificarea de ridicare, Colosus va percepe o taxă de penalizare pentru nerespectarea termenului stabilit pentru ridicare. Valoarea acestei taxe de penalizare este menționată în capitolul 6., intitulat ”Tarife și taxe”.

      3.4.2. Reclamațiile ofertantului / cumpărătorului

      a) La preluarea echipamantului ofertantul / cumpărătorul este obligat să examineze cu atenție echipamentul pentru a detecta eventuale defecte evidente și care ar putea conduce la scăderea valorii echipamentului, precum și dacă există accesorii lipsă sau care nu corespund echipamentului descris în licitație și/sau în documentul de transport (CMR). Dacă ofertantul / cumpărătorul a contractat serviciile unei companii de transport pentru ridicarea echipamentelor, acest lucru se aplică și companiei de transport.

      b) Reclamațiile cu privire la defectele care nu sunt vizibile pe echipament, precum și neconcordantele din documentele echipamentului, se fac, în conformitate cu art. 4.1. lit. c), în termen de o zi lucrătoare de la momentul la care echipamentul a ajuns la locația ofertantului / cumpărătorului. Reclamațiile vor fi transmise prin e-mail la adresa office@colosus.ro.

      c) Reclamațiile făcute după termenul menționat mai sus, prin telefon sau verbal, nu vor fi luate în considerare.

      d) Chiar și în caz de reclamație, ofertantul / cumpărătorul este în continuare obligat să ridice echipamentul de la locația Vânzătorului.

      3.4.3 Reclamații cu privire la documentele și piesele echipamentului

      a) În cazul în care documentele echipamentului sau părți ale acestora nu sunt predate odată cu echipamentul, și ele au fost menționate în descrierea lotului sau în raportul tehnic, Colosus le va trimite ofertantului / cumpărătorului prin poștă. Colosus va suporta costurile expedierii, iar Ofertantul / Cumpărătorul va suporta riscul asociat expedierii. La cererea scrisă a ofertantului / cumpărătorului și cu condiția suportării costurilor de livrare de către acesta, se poate efectua expedierea documentelor prin servicii de curierat rapid.

      b) În cazul în care documentele echipamentelor sau părți ale acestora se pierd, Ofertantul / Cumpărătorul trebuie să ramburseze Colosus toate costurile suportate cu expedierea.

      3.4.4 Riscul de pierdere sau deteriorare accidentală

      Riscul de pierdere sau deteriorare accidentală a echipamentului este suportat de vânzător până la predarea echipamentului către ofertant / cumpărător, iar după predare, riscul de pierdere sau deteriorare accidentală este transferat cumpărătorului.


      3.5. Consecințe legale cu privire neplată și/sau neacceptarea echipamentului
      3.5.1. Încălcarea obligațiilor de plată

      În cazul în care Ofertantul / Cumpărătorul nu plătește prețul de achiziție cuprins în factura proformă, în termenul prevăzut la art. 3.2.1 lit. c), Colosus are dreptul de a rezilia contractul și de a solicita compensații privind neîndeplinirea obligațiilor. În această situație, factura proforma emisă de Colosus către Ofertant / Cumpărător, va fi anulată. Cu toate acestea, taxa de tranzacție va fi în continuare datorată, deoarece Colosus și-a furnizat serviciile către Ofertant / Cumpărător. Pe lângă taxa de tranzacție, Ofertantul / Cumpărătorul va trebui să plătească o taxă de penalizare privind neîndeplinirea contractului. În acest caz, Colosus va emite și va comunica Ofertantului/Cumpărătorului o nouă factură, care va cuprinde taxa de tranzacție și taxa de penalizare privind neîndeplinirea contractului.

      3.5.2 Neacceptarea echipamentului

      În cazul în care Ofertantul / Cumpărătorul refuză să accepte echipamentul, Ofertantul / Cumpărătorul va primi o notificare privind termenul limită pentru ridicarea echipamentului. În cazul în care Ofertantul / Cumpărătorul nu a ridicat echipamentul după expirarea termenului limită, Colosus are dreptul să solicite compensații pentru neridicarea echipamentului, respectiv Ofertantul / Cumpărătorul va trebui să plătească o taxă de penalizare, conform art. 6.2.. În cazul în care echipamentul nu este ridicat în termen de 30 de zile de la expirarea termenului de 5 zile prevăzut la art. 3.4.1, Colosus poate rezilia contractul de vânzare, urmând să rețină din prețul achitat de către Ofertant/Cumpărător taxa de tranzacție, taxa de penalizare pentru nerespectarea termenului de neridicare, aferentă celor 30 de zile, precum taxa de penalizare pentru nerespectarea contractului.

      3.5.3  Dreptul Colosus de a bloca cumpărătorul de la evenimente

      Colosus are dreptul să blocheze Ofertantul / Cumpărătorul de a mai participa la licitațiile viitoare Onlive, în cazurile prevăzute la articolele 3.5.1 și 3.5.2. Dacă un astfel de Ofertant / Cumpărător dorește să participe la evenimentele viitoare de licitații ONlive organizate de Colosus, i se poate accepta solicitarea, dacă acesta plătește taxa de penalizare privind neîndeplinirea contractului. Însă, puterea de decizie aparține Colosus.

      3.6. Transport

      3.6.1 Livrare/ridicare

      Livrarea se va realiza în conformitate cu Incoterms 2000 (ultima versiune). Respectiv Colosus are responsabilitatea de a se asigura că Ofertantul / Cumpărătorul are acces pentru a ridica echipamentul de la locația în care acesta se află, fie că este la locația Colosus sau la locația Vânzătorului. Toate costurile de transport și riscurile asociate cad în sarcina ofertantului / cumpărătorului.

      3.6.2 Locația și intervalul orar pentru ridicare
      Colosus va informa Ofertantul / Cumpărătorul după evenimentul de licitație ONLive despre adresa exactă și orele de ridicare posibile, conform art. 3.4.1..
      3.6.3. Documente necesare ridicării
      În vederea ridicării echipamentului, ofertantul / cumpărătorul trebuie să furnizeze factura proforma primită din partea Colosus, dovada plății, precum și un document de identitate. În cazul în care un terț ridică echipamentul pentru ofertant / cumpărător, acesta trebuie să prezinte de asemenea factura proformă, dovada plății, un document de identitate, precum și o procură din partea ofertantului / cumpărătorului.

       

      4. Răspunderea privind defectele materiale

      4.1. Răspunderea privind defectele materiale

      a) Echipamentele vor intra în procesul de licitație în starea în care au fost prezentate de către Colosus pe platformă și în raportul de inspecție tehnică. Colosus nu este responsabil pentru niciun defect material care a fost menționat în raportul de inspecție tehnică sau menționat în cadrul platformei.

      b) Raportul inspecției tehnice al echipamentului oferă informații despre starea tehnică a echipamentului și oferă o perspectivă privind starea operațională a echipamentului în momentul licitației. Inspecțiile nu au ca scop detectarea defecțiunilor sau a viciilor ascunse, care ar putea fi constatate doar prin demontarea fizică a echipamentului sau prin intermediul echipamentelor sau tehnicilor de diagnosticare.

      c) În cazul în care ofertantul / cumpărătorul detectează defecțiuni sau viciilor ascunse, ofertantul / cumpărătorul este îndreptățit să facă o reclamație în termen de 1 zi lucrătoare după ce echipamentul a ajuns la locația ofertantului / cumpărătorului.

      d) Ofertantul / Cumpărătorul va trebui să facă o sesizare în acest sens prin transmiterea unui e-mail la adresa office@colosus.ro. Dacă reclamația a fost trimisă în termen, Colosus va investiga situația indicată. Reclamațiile efectuate după termenul menționat, nu vor fi luate în considerare.
      4.2. Limita privind reclamațiile

      Reclamațiile care indică neconcordanțe ce se încadrează sub limita de 300 Euro – nu vor fi procesate.
      4.3. Contactarea Vânzătorului

      Este interzis ca ofertantul / cumpărătorul să contacteze Vânzătorul în situația unei reclamații. Toate reclamațiile se vor realiza către și prin intermediul Colosus.


      5. Răspundere privind utilizarea serviciilor Colosus
      5.1. Răspundere privind utilizarea serviciilor Colosus

      a) Colosus NU este considerat răspunzător pentru eventualele prejudicii invocate de cumpărători sau terți ca urmare a utilizării serviciilor Colosus, precum eventuale prejudicii rezultate ca urmare a unor oferte depuse eronat sau care nu sunt luate în considerare, întrucât nu ajung la timp la Colosus, din cauza unor probleme tehnice.

      b) Aceleași prevederi se aplică și pentru eventualele daune suferite ca urmare a nedescrierii sau descrierii incomplete a echipamentelor (situație care poate apărea de exemplu, în cazul unei avarii temporare a monitoarelor care fac parte din evenimentul live). În situația în care sunt necesare lucrări de întreținere, actualizări sau alte intervenții similare, Colosus își rezervă dreptul de a întrerupe temporar activitatea site-ului și a întegului sistem, după caz.

      5.2. Răspunderea Colosus față de Ofertanți / Cumpărători

      Colosus este răspunzătoare față de Ofertanți / Cumpărători doar în măsura în care prejudiciul suferit de către ofertant/cumpărător a fost provocat în mod intenționat de către Colosus sau ca urmare a culpei grave a acestuia. Orice alte situații privind atragerea răspunderii Colosus, sunt excluse, astfel cum s-a precizat la art. 5.1. Colosus declară că, această excludere nu se aplică eventualelor daune privind vătămarea vieții, a corpului sau a sănătății, care au ca și cauză o încălcare intenționată sau neglijentă a obligațiilor de către Colosus sau a unui reprezentant legal al acesteia.

      5.3. Răspunderea utilizatorului
      Participanții și vizitatorii la un eveniment de licitație Colosus ONlive sunt direct responsabili pentru eventualele pagubele sau daune provocate pe site-ul Colosus.
      5.4. Garanția producătorului

      Garanțiile existente și implicit acordate de producător nu vor fi afectate de procesul de vânzare prin intremediul platformei Colosus și a evenimentelor de licitație Onlive.


      6. Tarife și taxe
      6.1 Taxa de tranzacție
      Ofertantul / Cumpărătorul trebuie să plătească o taxă de tranzacție pentru fiecare echipament pe care îl tranzacționează în timpul evenimentului de licitație ONlive. Taxa de tranzacție este de 9% din prețul de achiziție fără TVA.

      6.2 Taxă de penalizare pentru nerespectarea termenului de ridicare

      Cumpărătorul trebuie să plătească o taxă de penalizare pentru nerespectarea termenului de ridicare a echipamentului, în acest sens, pentru fiecare zi de întârziere aplicându-se o penalitate de 0,5% din prețul de achiziție, fără TVA. Prețul de achiziție al echipamentului este egal cu valoarea celei mai mari oferte din timpul licitației ONlive.

      6.3 Taxă de penalizare privind neîndeplinirea contractului

      Cumpărătorul trebuie să plătească o taxă de penalizare privind neîndeplinirea contractului pentru fiecare echipament pentru care se aplică prevederile art. 3.5.1 și/sau 3.5.2. Taxa de penalizare privind neîndeplinirea contractului este o sumă fixă ​​de 3000 de euro fără TVA.


      7. Dispoziții finale

      7.1. Legea aplicabilă

      Acești termeni și condiții sunt guvernate și vor fi interpretate in conformitate cu legile din Romania. În cazul oricărei dispute rezultând din sau în legatura cu interpretarea, executarea și încetarea prezentului acord, părtile vor încerca să soluționeze amiabil respectiva neîntelegere. În cazul în care diferendul nu poate fi soluționat pe cale amiabilă de către părți, competența teritorială a soluționării lor revine instanțelor de drept comun competente material, din Cluj-Napoca. Limba contractuală și cea utilizată în cadrul licitațiilor ce urmare a încheierii acestui acord este limba română. În cazul în care sunt utilizate documente în alte limbi (contracte, acorduri, termeni și condiții, corespondență de afaceri), acestea servesc doar ca scop informativ și vine în sprijinul ofertantului / cumpărătorului pentru înțelegerea corectă și completă a acestora. Versiunea în limba română va fi cea care va prevala.
      7.2. Clauza de separabilitate

      În cazul în care una dintre clauzele menționate mai sus devine nulă, aceasta nu va afecta validitatea acestor condiții în întregimea lor. Clauza invalidă se va înlocui cu o dispoziție care se apropie cel mai mult de sensul inițial și de scopul economic al respectivei clauze.

      7.3 Regulile Colosus

      Colosus are dreptul de a refuza accesul unei anumite persoane la locația licitației sau privind participarea la licitații, fără a fi obligată sa ofere motivele care stau la baza refuzului.
      Nu este permisă tranzacționarea prin intermediul unor terțe părți în cadrul evenimentelor organizate de către Colosus. În caz de încălcare a acestei prevederi, Colosus are dreptul să retragă autorizația persoanei și / sau a companiilor în cauză.

      Consumul de băuturi alcoolice în incinta locațiilor Colosus este strict interzis.
      Accesul minorilor în locațiile Colosus este permis doar dacă aceștia sunt însoțit de un părinte sau un tutore legal.

       

img